Rautatea oamenilor...

Răutatea oamenilor... ăsta e un subiect inepuizabil, întrucât motive de “discutat” se ivesc zi de zi, ca să nu zic secundă cu secundă. Ce e răutatea? Răutate e când primeşti răspuns la ajutor un spate mare şi lat, răutate e când îţi înjunghii prietenii pe la spate, răutate e când răneşti cu bună ştiinţă, răutate e când batjocoreşti, răutate e când sufli unui prieten o şansă, răutate e când refuzi ceva în pofida rugilor şi a implorărilor, răutate e când florile işi pierd parfumul şi culoarea, răutate e când lumea devine vidă şi rece, răutate e când meschinaria şi propriul interes te acaparează, răutate e când seninătatea unei zile de vara te lasă indiferent. Răutatea e: meschinărie, egoism, nerecunoştintă, batjocură, perversitate - toate astea la un loc definesc cel mai bine conceptul. Partea proastă a lucrurilor - de fapt singura parte a lucrurilor - e aceea că oamenii sunt în ziua de azi mai răi ca niciodata şi că te loveşti de răutatea şi invidia lor la tot pasul. Sunt perioade în care unii uită când li s-a întins ultima dată mâna ca să se ridice sau să se oprească din cădere… şi devin din ce în ce mai răi…

Chiar dacă de multe ori refuz să cred, oamenii sunt răi. Fac orice să te jignească, să-şi demonstreze cât sunt de puternici şi de importanţi, deşi răutatea lor reprezintă cea mai pură formă de slăbiciune, de lipsă de încredere în sine. Ceea ce nu înţelege majoritatea copleşitoare a oamenilor este că răul din propriul suflet e ca un cancer care ucide încet si sigur fiecare celulă sănătoasă a inimii lor, până când nu mai sunt capabili de un alt sentiment în afară de ură. Iar atunci când faci rău altuia defapt îti faci rău ţie insuţi. Sincer, mi-e milă de aceşti oameni, pentru că ei nu vor ştii niciodată să se bucure de lucrurile cu adevărat importante din viată, fiind mult prea stăpâniţi de invidie si ură. Pentru aceşti indivizi prietenia adevărată nu valorează nimic. Sunt “prieteni” doar atât timp cât pot obţine un avantaj din asta, apoi încep să îşi arate adevărata faţă, devenind invidioşi şi geloşi pe prietenii lor. 

Mulţumesc lui Dumnezeu că nu fac parte din categoria oamenilor stăpâniţi de ură şi invidie, poate şi pentru faptul că în inima mea există prea multă iubire, aşa că nu mai este loc şi pentru ură sau invidie. Aşa că prefer să-i ignor pe cei care mă atacă la tot pasul (de cele mai multe ori fără un motiv real, ci doar pentru că asta îi face să se simtă bine, din invidie, sau pur şi simplu pentru că lucrurile nu merg aşa cum îşi doresc ei) şi să merg mai departe, încrezătoare in puterea iubirii pe care o ofer şi o primesc zi de zi de la persoanele dragi mie. 

Oare sunt cu totul ruptă de realitate dacă încă mai cred în bunătatea oamenilor, în intenţiile curate, în frumuseţea sufletelor? Cred că nu, pentru că din fericire mai există şi OAMENI în adevăratul sens al cuvântului, OAMENI pe al căror sprijin poţi conta, OAMENI care mă fac să sper că bunătatea si sinceritatea nu sunt cu totul pierdute.  Şi voi continua să cred cu tărie în puterea bunătăţii şi a iubirii...